Viceprimarul Capitalei Marcel Nicolaescu a declarat luni, după respingerea proiectului privind prelungirea contractului de închiriere pentru sediul PMB, că unii consilieri sunt „iresponsabili” și că municipalitatea va fi de marți, când expiră contractul, într-o situație disperată.
„Din păcate, unii consilieri au fost iresponsabili și au făcut un joc politic murdar. Insist pe această idee: ne-au pus într-o situație extrem de dramatică, prin care putem pierde și banii plătiți până acum, dar și sediul municipalității”, a declarat Nicolaescu, după respingerea proiectului în ședința de îndată a Consiliului General al Municipiului București (CGMB).
Potrivit lui Marcel Nicolaescu, din 2009, municipalitatea a plătit aproximativ 9,7 milioane de euro chirie pentru actualul sediu, bani care puteau constitui un avans la cumpărarea întregului imobil.
„Eu, personal, vă spun cu toată responsabilitatea că nu am crezut că vom ajunge aici, în situația de a pierde acești 9,7 milioane de euro”, a mai spus viceprimarul PNL.
Nicolaescu a mai spus că se va lua legătura cu proprietarii imobilului, luni după-amiază, pentru a găsi o soluție atât pentru păstrarea sediului, dar și a banilor.
La momentul vânzării imobilului de la fostul la actualul proprietar, clădirea a fost evaluată, în urma expertizei, la 11,5 milioane de euro, în prezent municipalitatea plătind aproape 90% din acea sumă, a mai spus viceprimarul
Întrebat de ce municipalitatea nu și-a exercitat, până la acest moment, opțiunea privind cumpărarea imobilului, Marcel Nicolaescu a explicat că nu exista încă „o situație de ansamblu”, fiind așteptat termenul final pentru închiriere, astfel încât să se treacă la posibilitatea de a cumpăra imobilul.
Totodată, Nicolaescu a arătat că situație este disperată și din punct de vedere al desfășurării activității primăriei, el arătând că în actualul sediu lucrează, pe lângă aparatul executiv, și dispeceratele de iarnă, care gestionează mai multe servicii în anotimpul rece.
Proiectul privind prelungirea contractului de închiriere a actualului sediu al Primăriei Municipiului București (PMB) a fost respins de consilierii generali, luni, în ședința de îndată convocată de primarul general Sorin Oprescu.
Pentru aprobarea proiectului era necesar un număr de 35 de voturi, însă au fost prezenți doar 33 de consilieri, în condițiile în care reprezentanții PDL în CGMB au părăsit sala de ședințe, iar alți consilieri au fost absenți.
Proiectul a primit 29 de voturi „pentru” și unul „împotrivă”, fiind înregistrate și trei abțineri.
Înainte ca proiectul să fie supus la vot, consilierii PPDD au arătat că au rămas pentru a vota în condițiile în care amendamentul propus de ei, respectiv prelungirea contractului de închiriere cu trei luni, și nu cu un an, așa cum se prevedea în forma inițială, va fi aprobat.
Amendamentul a fost aprobat, astfel că reprezentanții PPDD au rămas în sală, votul „împotrivă” și cele trei abțineri venind, ulterior, din rândul lor.
Tot înainte de votul final, liderul de grup al PNL, consilierul general Cornel Pieptea, a făcut o scurtă prezentare a situației contractului de închiriere a actualului sediul al Primăriei Capitalei.
Astfel, contractul a fost încheiat în 2009 pentru un imobil cu suprafața de 12.576 de metri pătrați, pentru care municipalitatea plătea 17,88 de euro pe metru pătrat, proprietarii de atunci, SC Iliotomi Grup SRL, optând atunci pentru nefacturarea TVA, a precizat Pieptea.
Încă de la începutul acestui contract, a existat o clauză potrivit căreia exista posibilitatea ca municipalitatea să poată să exercite opțiunea de cumpărare a imobilului.
Ulterior, în iunie 2010, clădirea a fost vândută de SC Iliotomi Grup către SC Apatel Properties SRL, iar CGMB a aprobat un act adițional la contractul inițial, prin care municipalitatea plătea 14,387 euro pe metru pătrat plus TVA, iar suprafața clădirii se mărea la 12.906 de metri pătrați, ca urmare a construirii unor lifturi exterioare.
Astfel, potrivit lui Pieptea, în 2010, municipalitatea a plătit 10.944.679 lei, în 2011 – 11.377.823 de lei, în 2012 – 11.940.815 lei, iar în 2013 – 9.046.757 lei.
Consilierii PDL au cerut colegilor din CGMB să nu voteze pentru prelungirea contractului de închiriere a actualului sediu al PMB, după ce s-ar fi plătit 11 milioane euro, fără să fie încheiat un contract de leasing.
„Cu mai bine de trei ani în urmă fostul Consiliu General al Municipiului București, după mai multe respingeri, a aprobat mutarea într-un nou sediu pe perioada consolidării clădirii PMB cu condiția încheierii unui contract de leasing financiar”, a declarat consilierul PDL Mircea Raicu, la un protest al consilierilor PDL, în fața primăriei, înaintea ședinței de îndată de luni a CGMB pentru prelungirea contractului de închiriere a sediului municipalității.
În ședința din 28 noiembrie, consilierii generali ai Capitalei au scos de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind aprobarea prelungirii contractului de închiriere pentru actualul sediu al municipalității.
Liderul deputaților PDL, Mircea Toader, declara atunci că PDL și PPDD vor solicita constituirea unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice modul în care sunt gestionați toți banii din Primăria Capitalei, acuzându-l pe primarul general că face „jaf” din banul public.
Viceprimarul Capitalei Marcel Nicolaescu spunea atunci că actuala clădire în care funcționează municipalitatea nu va mai fi cumpărată, având în vedere că, în toamna anului viitor, cel mai târziu, municipalitatea va reveni în vechea clădire, din bulevardul Regina Elisabeta.
Și primarul Capitalei, Sorin Oprescu, declara, în 2 decembrie, că speră ca în septembrie 2014 municipalitatea să se mute în vechiul sediu consolidat, urmând ca lucrările să continue și cu alte amenajări în curtea interioară a instituției.
„Noi sperăm ca în septembrie 2014 să fim acolo (în vechiul sediu din bulevardul Regina Elisabeta, n.r.). Rămâne în schimb să poată să înceapă construcția în spate, pentru că nu deranjează pe nimeni”, a spus primarul Sorin Oprescu.
Potrivit edilului, în curtea interioară a sediului municipalității din bulevardul Regina Elisabeta va fi amenajată o parcare subterană și va fi construită o sală cu 220 de locuri, care să poată fi folosită pentru diferite activități.
În martie 2010, Primăria Capitalei s-a mutat în calitate de chiriaș în sediul de pe Splaiul Independenței, pentru a permite consolidarea și reabilitarea clădirii din bulevardul Regina Elisabeta.
Sediul tradițional al municipalității, situat în bulevardul Regina Elisabeta nr. 47, în Sectorul 5 al Capitalei, a fost realizat între anii 1906 și 1911, după un proiect al arhitectului Petre Antonescu. Clădirea a fost expertizată în 2005.